Crăciun în Satu' de pe Deal

 

Colindul, readus acasă, în inima tradițiilor maramureșene, în cadrul celei de a doua ediții a evenimentului "Crăciun în Satu’ de pe deal"

Consiliul Județean Maramureș, împreună cu Primăria Municipiului Baia Mare, anunță lansarea celei de-a doua ediții a evenimentului "Crăciun în Satu` de pe Deal", care va avea loc în perioada 15–19 decembrie în spațiul autentic al Muzeului Satului din Baia Mare.

Vă invităm să trăim împreună magia Crăciunului, acolo unde colindul răsună așa cum îl știm din copilărie: cald și plin de lumină!

Programul evenimentului

În perioada 15-19 decembrie 2025, între orele 10:00 și 14:00, fiecare casă va primi vizite din partea colindătorilor.

Într-o lume în care ritmul se accelerează an de an, ne dorim să ne întoarcem la esență: la colindul curat, cântat cu suflet, în pragul unor case ce păstrează încă imaginea satului maramureșean de altădată. Și în acest an, preșcolarii, școlarii și grupurile de colindători vor fi primiți cu bucurie în gospodăriile simbolice, precum: Casa Președintelui Consiliului Județean, Casa Primarului, Casa Tradițiilor, Casa Învățătorului, Casa Prefectului, Casa Preotului, Casa Justiției și Casa Omeniei.

În glasurile copiilor se va simți din nou căldura Crăciunului, iar pe ulițele satului va răsuna acea emoție simplă și curată care dăinuie de veacuri în casele maramureșenilor.

Gazde în Satu’ de pe deal

 

Partenerii evenimentului, care se vor alătura și de această dată inițiativei în calitate de gazde, sunt: Instituția Prefectului - Județul Maramureș, Inspectoratul Școlar Județean Maramureș, Episcopia Ortodoxă Română a Maramureșului și Sătmarului, Spitalul de Pneumoftiziologie "Dr. Nicolae Rușdea" Baia Mare, Tribunalul Maramureș, Baroul Maramureş, Inspectoratul pentru Situații de Urgență "Gheorghe Pop de Băsești" al Județului Maramureș, Inspectoratul de Jandarmi Județean "Pintea Viteazul" Maramureș, Ansamblul Folcloric Național "Transilvania", Muzeul Județean de Etnografie și Artă Populară Maramureș, Centrul Județean pentru Promovarea și Conservarea Culturii Tradiționale "Liviu Borlan" Maramureș, Inspectoratul de Poliție Județean Maramureș, Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Sighetu Marmaţiei, Universitatea de Vest "Vasile Goldiş" din Arad și Asociația Profesională Neguvernamentală de Asistență Socială – ASSOC Baia Mare.

Organizatori şi parteneri ai evenimentului Crăciun în Satu’ de pe deal

 
Consiliul Județean Maramureș

Consiliul Județean Maramureș

Primăria Municipiului <br/>Baia Mare

Primăria Municipiului <br/>Baia Mare

Instituția Prefectului - Județul Maramureș

Instituția Prefectului - Județul Maramureș

Inspectoratul Școlar Județean Maramureș

Inspectoratul Școlar Județean Maramureș

Episcopia Ortodoxă Română a Maramureșului și Sătmarului

Episcopia Ortodoxă Română a Maramureșului și Sătmarului

Spitalul de Pneumoftiziologie "Dr. Nicolae Rușdea" Baia Mare

Spitalul de Pneumoftiziologie "Dr. Nicolae Rușdea" Baia Mare

Tribunalul Maramureș

Tribunalul Maramureș

Baroul Maramureş

Baroul Maramureş

Inspectoratul pentru Situații de Urgență "Ghe. Pop de Băsești" al Județului Maramureș

Inspectoratul pentru Situații de Urgență "Ghe. Pop de Băsești" al Județului Maramureș

Inspectoratul de Jandarmi Județean "Pintea Viteazul" Maramureș

Inspectoratul de Jandarmi Județean "Pintea Viteazul" Maramureș

Ansamblul Folcloric Național "Transilvania"

Ansamblul Folcloric Național "Transilvania"

CJCPCT "Liviu Borlan" Maramureș

CJCPCT "Liviu Borlan" Maramureș

Muzeul Județean de Etnografie și Artă Populară Maramureș

Muzeul Județean de Etnografie și Artă Populară Maramureș

Asociația Profesională Neguvernamentală de Asistență Socială - ASSOC Baia Mare

Asociația Profesională Neguvernamentală de Asistență Socială - ASSOC Baia Mare

Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Sighetu Marmaţiei

Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Sighetu Marmaţiei

Universitatea de Vest "Vasile Goldiş" din Arad

Universitatea de Vest "Vasile Goldiş" din Arad

Mulțămim gazdă bogat
De darul ce ni l-ai dat.
Să dea Dumnezeu pătrat
De unde ai deșertat.

Retrospectiva sărbătorii Crăciun în Maramureș

O istorie în imagine și sunet a 16 ani de reconstituire fidelă a celei mai frumoase sărbători creștine în unicul și spectaculosul Maramureș. O dovadă a păstrării identității, sufletului și tradiției maramureșene. Un prilej de a vedea că, peste ani, rămânem aceiași: frumoși, adevărați, credincioși, păstrându-ne fibra și ducând mai departe obiceiurile.